Fereastra ovală
Peregrini pe Ochiul
Albastru ce se rotește în jurul Soarelui,învăluiți în lumina
zilei sau în neliniștea întunericului,toți pășim pe nisipurile
mișcătoare ale destinului.
Zig.Zag.Zig.Zag.Gândurile
zgârâie nisipul prefăcut în sticlă.Adaptată unui ochi de
geam.Demetriades privea prin fereastra ovală a ușii de la
intrare,cu Leila lănga piciorul lui stâng.Îi simțea
neliniștea,ochii negri ca ai mamei ei îl priveau nerăbdători și
știa că abia așteaptă să îi deschidă ușa și să pășească
amândoi în înserarea ce începea să își întindă umbrele pe
străzile vieneze.
Își spunea –privind
prin fereastra ovală-că noaptea bizară în care vor păși amândoi
nu e decât o gaură neagră care îi absoarbe gândurile,ideile,
viața,îl absoarbe ca entitate.De fiecare dată privea nopțile cu
un sentiment cosmic că fiecare noapte e o gaură neagră ce absoarbe
existența umană din timpul zilei,și în fiecare dimineață avea
să întâlnească alți oameni,alte destine care lunecau pe alte
cărări,tot timpul multe alte cărări.
Coborî cu Leila în
întunericul cu ochi de ambră și își urmară drumul pe străzile
înzăpezite care dădeau nopții vieneze feeria basmelor de la
început de drum.Amintirile îl duceau iarăși înapoi,în urmă cu
zece ani,și îl făceau să simtă din nou durerea cumplită care îl
făcuse să plece din țară.
***
București,1948
O perdea de pomi-deasă
perdea,țesută din crengi înnegrite și frunze veștede-păzește
coama dealului de zbuciumul vânturilor și zugrăvește în cenușiu
puțina lumină a zilei ce trece cu pași de iarnă în noapte.Cu
mâna tremurândă Demetriades deschise ușa care abia se mai
ținea,făcându-i loc credincioasei Memphis să intre în încăperea
mucegăită cu o bucată de carne în gură pe care o furase de prin
cine știe ce bucătărie și i-o adusese stăpânului,pentru că
aceasta era singura modalitate de supraviețuire a lui Demetriades și
a ei.Nu le mai rămăsese decăt acest rușinos mijloc de a-și
asigura supraviețuirea.Chiria pe ultima lună nu avea bani să o
plătească și știa că la sfărșitul săptămânii va ajunge în
stradă.
Vântul șuiera peste
tot,ningea și ochii i se ridicară către cer îndurerați,cu mintea
călătorind spre Africa,acolo unde era băiatul lui,doctorul
Vladis.Măncară apoi bucata de carne adusa de Memphis după care
Demetriades căută într-un sertar un colț de hârtie și scrise un
bilet către farmacist,cunoscut din copilărie al lui
Vladis,rugându-l să îi dea pe datorie un medicament pentru
răceală.Memphis privea atentă toate mișcările stăpânului și
înțelese că va face un drum,cu biletul bine strâns în gură.Deși
se înnoptase farmacistul nu plecase încă și fu uimit când văzu
ridicată pe ușa de la intrare trupul slab și murdar al cățelei
pe care în cele din urmă o recunoscu și îi dădu drumul
înăuntru,citind apoi biletul pe care aceasta se învrednicise a-l
aduce la destinație.
Sterom nu cunoștea prea
bine situația familiei lui Vladis.Știa că părinții lui-greci
amândoi-rămăseseră fără casă,după ce aceasta le fusese luată
de comuniști și închiriaseră o cameră unde găsiseră mai
ieftin,undeva pe strada Vișinilor.Persephona murise și Demetriades
a rămas sa-și ducă singur de grijă cu Memphis cea credincioasă
lângă el.Dacă Sterom ar fi avut în acel moment în față tabloul
existențial al celor doi ar fi rămas foarte surprins.
Căută o bucată de pâine
pe care Memphis o înghiți nemestecată și apoi ii dădu cutia de
medicamente în gură,îi mai spuse câteva cuvinte apoi îi deschise
ușa și o urmări cum se îndepărtează în noapte printre bălți
înghețate,cu vântul zburlindu-i părul negru pe puținul trup.
Sărbători n-au avut nici
unul,nici altul,doar o singură bucurie-Sterom,care după câteva
zile de căutări i-a găsit în sfârșit le-a adus căteva lemne,o
pâine bună și o sticlă cu vin.
Focul în sobă,pâinea pe
masă și vinul în pahar i-au mai adus lui Demetriades speranța în
priviri.
