Deziluzii
În temniţa minţii,
cauţi deziluzionat ieşirea spre lume.
Bâjbâi prin întuneric, păşind cu teamă prin hrubele gândurilor
ascunse. Iluzii deşarte. Deschizi ochii, îi inchizi, repeţi
acţiunea. Beznă deplină. Ai săpat furios în
peretele de granit, cu degetele, cu unghiile şi dinţii. Cauţi o
pală de aer, multă lumină. Lupţi cu coşmarurile, cu clipele…nu
ştii dacă-i zi sau noapte. Prizonier în abisul meditaţiei,
cufundat în nisipurile mişcătoare ale conştiintei.
Conştiinţă ? N-o cunoşti pe « individă »!
N-a făcut parte din cercurile tale “selecte”. Te cufunzi mai
tare în prăpastia neagră, auzi îndemnuri şoptite cu viclenie,
sfaturi amestecate…spirite înşelătoare îţi dau tîrcoale:
« Aruncă-te ! Acum ! Hai..nu-ţi fie teamă, te
prindem noi..Acum..acum ! »
Râsete lugubre.
« Ai grijă, se
hrănesc, doar, cu frica ta ! »
O greutate fierbinte îţi mocneşte în
piept, inima creşte..creşte..sângele pulsează furios, biciuieşte
arterele trupului, adâncurile creierului. Explozia lichidului roşu,
iţi inundă ochii, gura…simţi gustul metalic, iute.
« Aruncă-te..aruncă-te..ce aştepţi ? Laşule ! »
« Nu asculta! »
Se prăbuşea, alunecând , ceva îl susţinea, căderea era lină.
Unde se duce ? Mai jos de iadul remuşcărilor nu era nimic…vid…
Vârtejul nebun, îţi scurmă creştetul, dangăt
de clopot, bubuituri insuportabile…spirala a smuls în calea ei,
ultima rămăşiţă de viaţă. Nemiloasă, sfâşie din carnea şi
spiritul tău…căţeaua în doliu, nesătulă..
Întuneric…întuneric de smoală…dens…gros, cu iz greu.
Dezumanizare, nepăsare..
Dublă crimă cu premeditare…uciderea conştiinţei, a spiritului.
Te prinzi cu disperare de haina cernită, tragi cu ură viscerală,
zgârii, lupţi…e viaţa ta, dreptul tău..
« Care drept? L-ai
pierdut in nevolnica ta existenţă.. când ai sugrumat speranţa. »
Îi aude râsul lipsit de milă, răsună înfricoşător, ca un
ecou. L-a înşfăcat de piept, l-a aruncat, zdrobindu-l de peretele
colţuros.
« Ai pierdut pariul, ţi-ai
vândut sufletul pentru câţiva arginţi, ageamiule… »
Răsuflarea îngheţată il cuprinde ca un bici.
« Sunt vinovat ! ai ţipat cu ultimele puteri. »
Vinovat…vinovat. Ecoul. S-a sfârşit. Chinurile
te-au lăsat, te-au abandonat, au scurs din tine seva.
Prin ceaţa minţii, auzi zgomote, voci.
“Respiră slab. Resuscitează-l.”
O căldură plăcută
mângâie faţa. Soarele..el trebuie să
fie. Ai deschis pleoapele grele..întuneric.
Evadare..
Primeşti şansa supravieţuirii..dar cu ce preţ..
Vei vedea lumea numai cu ochii sufletului.
Ai plătit dobândă
mare la pariul cu moartea.
No comments:
New comments are not allowed.