Legătura
omului cu pământul
Oricât
de mare şi revoluţionară ar fi urma pe care Omul o lasă pe Pământ
prin lucrările sale aceasta tot se va şterge mai devreme sau mai
târziu. Numai Pământul rămâne să vegheze veşnic naşterea
altor şi altor generaţii!
Omul
capătă viaţă din Pământ şi Duh. Işi trăieşte toate
realizările învârtindu-se uneori numai pe o bucată din acest
Pământ imens. Sunt mulţi aceia care nu au plecat niciodată din
oraş, ori din ţară, însă cred că totul se învârte în jurul
lor. Ca şi cum imensul Pământ ar fi un supus umil şi nu însăşi
fundamentul existenţei umane!
Mi-a
povestit odată un prieten cum atunci când
a zburat prima dată cu avionul a simţit cum această legătură se
sfarmă. I s-a părut că nu mai aparţine Pământului, dar nici
Cerului. S-a simţit stingher în Aer, dar când a pus iaraşi
piciorul pe sol a ştiut că revenise acasă.
Nu
pot concepe separarea celor două noţiuni aflate într-o relaţie de
interdependenţă atât de profundă. Pământul ne veghează şi ne
hrăneşte, iar noi îl reinventăm prin moartea noastră.
L-am
îmbrăcat în cărămidă şi în beton pentru a-l face
practicabil.L-am sufocat cu locuinţe impunătoare pentru a ne dovedi
bogăţia ori superioritatea. Toate sunt pentru noi, dar ce facem noi
pentru el? Îl lăsăm să-l sufoce ciulinii şi încercăm să ne
luăm vitaminele şi, în viitor, hrana dintr-o pastilă doar pentru
arăta puterea ştiinţei. De când nu am mai pus capul jos pentru
a-i asculta răsuflarea ? Suntem prea mândri pentru asta! Ce-ar fi
dacă şi el într-o zi şi-ar spune că e prea obosit să ne mai
suporte paşii ori să ne mai asculte jelaniile despre cât de cruntă
e viaţa?!
