Trei
Sferturi De Cer, Unul De Pământ, Un Întreg De Iubire
“ Respiră-n
toate un mister ce satul îl îndrumă
Trei
sferturi să se afle-n cer și doar un sfert în humă
Și
nu se știe – sunt țărani sau îngeri sunt, pesemne
Cei care
de atâția ani aduc în casă lemne
Și
suflă-n focul lor mereu, sporindu-le nădejdea
Să-i
fie cald lui Dumnezeu, aflat în toți aceștia. ”
Adrian Păunescu
Dumnezeu
a făurit omul din pământ, suflând peste el har de lumină, har de
iubire, har de adevăr, iar noi, cei ce ne perindăm pașii pe sub
stelele și streșinile Domnului, suntem făpturi de humă umanizate
de o scânteie divină, suntem expresia cerului modelată din pământ.
Ne naștem cu trupul plamădit din pământ și speranță, având
drept dar suprem sufletul, ecou al vocii lui Dumnezeu în fiecare
dintre noi. Mergem prin viață sprijinind cerul cu fruntea și
mângâind pământul cu pașii, ori, adesea, cu genunchii.
M-a
întrebat necredinciosul : “
De ce îngenunchezi când ți-e greu ? ” Iar eu i-am spus :
“ Pentru
că așa m-a învățat smerenia. Îmi plec genunchii pe pământ
și-mi simt sufletul mai aproape de cer. Îmi picur lacrimile pe
pământ pentru a uda sămânța de credință
care crește înspre lumină. Cobor pentru a mă înălța. Mă
lipesc de pământ pentru ca Dumnezeu să mă vadă așa cum eram în
momentul creației ... pământ... și să sufle peste mine adiere de
iertare, adiere de ajutor. ”
M-a
întrebat neajutoratul : “ Cum te răsplătește pe tine pământul
? ” Iar eu i-am
spus :
“ Prin
bobul de grâu. Pentru că, asemeni rugăciunii, bobul de grâu nu
are nevoie decât de o lacrimă ca să încolțească. Și de un
strop de credință. Poate de aceea țăranul român, care înțelege
profunda legătura dintre bobul cel născător de pâine și
rugăciunea cea născătoare de nemurire, își face cruce atunci
când se așează la masă, la fel cum se închină înainte de
începe lucrul la ogor ori slujba în biserică. Este micul lui semn
de mulțumire pentru marele dar al lui Dumnezeu .
Prin floarea
soarelui și prin toate florile – copii ai cerului cu pământul.
Pentru că mă ajută de fiecare dată să redefinesc frumosul,
uitând toate capcanele urâtului. Pentru că îmi pictează în
culori toate hărțile sufletului, arătându-mi calea spre tărâmul
unde domnește bucuria.
Prin arborii vecini
cu veacurile, care mă ajută să-mi amintesc că orice luptă poate
fi câștigată atâta vreme cât nu te temi de amenințarea
furtunilor și îți afli bine ancorate rădăcinile. ”
M-a întrebat
rătăcitorul : “ Unde sunt rădăcinile tale ? ” Iar eu i-am
spus :
“ Unde
sunt moșii și strămoșii mei. În
pământul pentru care ei, indiferent de urgiile vremilor și
vremurilor au luptat, au pătimit, au sperat. Au sperat că cei ce
vor veni vor ști să-l prețuiască, pentru ca ei, moși din
strămoși, să se poată odihni în tihnă. În pământ.
În
pământul din care izvorăște apa în care m-a botezat părintele,
în pământul pe care am făcut primii pași, în pământul din
temelia casei și a sufletului meu .”
