Țărâna lacrimilor
tale
Astă noapte m-am visat
pământ, un pumn de țărână, în mâna ta, femeie. M-ai plămădit
cu lacrimile tale, precum bunica mea, acum treizeci de ani, când
făcea cozanacul pentru sfintele sărbători de Paști. Atunci își
aducea aminte, ca de fiecare dată, de bărbatul ei luat prizonier la
ruși de unde n-a mai primit nicio veste și așa s-a stins cu acea
așteptare întru speranță pe care i-a transmis-o și maică-mii
până ce m-a născut pe mine. Aveai mânecile suflecate și degetele
tale lungi și firave amestecau țărâna galbenă cu acele picături,
aproape transparente, smulse din roua cerului senin de vară. Căldura
ta mă topea într-un fluid în care eu germinam și mă întindeam
ca o rădăcină din fundul pământului, să caut lumina cea
dătătoare de viață.
Te priveam cum mă
modelai, ca olarul ulcica lui de lut, să fie mai frumoasă și mai
trebuincioasă pentru nevoile semenilor. Zâmbeai. Cum a zâmbit,
probabil, și Dumnezeu, când l-a zămislit pe întâiul bărbat, pe
Adam. Încercam să pătrund în gândurile tale, să aflu ce
alchimie a pus Creatorul în sufletul tău, de ce atâta gingășie
în brațul tău, de ce atâta lumină în ochii tăi... În timp ce
mă gândeam, nu mi-am dat seama că eu mă zvârcoleam în mine, în
fiecare moleculă de lut, să mă lipesc mai tare de palmele tale și
tu... zâmbeai. Zâmbeai și zâmbeai... Apoi, ca o mamă grijulie
care-și strângea pruncul la piept, până aproape de sufocare, să
nu-l scape din brațe în timp ce fugea de mânia ostașilor lui
Irod, m-ai strâns în palme și m-ai născut după un scurt travaliu
dureros, dar acceptat din acel sublim imbold al dragostei materne,
fără nicio răsplată din partea nimănui...
Și m-am trezit copac,
un copac verde la fereastra ta. Fiindcă știu că oamenii, cu cât
te vor iubi mai mult, cu atât te vor face să plângi mai des și eu
nu vreau să faci cozonaci decât întru cinstirea Fiului Omului.
Apoi m-am gândit să-ți fac și eu o bucurie, să-ți dau, în
fiecare primăvară, o crenguță înflorită și înmiresmată din
carnea mea, din aceeași carne pe care tu ai plămădit-o cândva.
Apoi, toamna, voi cădea
din mine, un fruct dulce și parfumat pe care tu ai să-l așezi
cuminte în poala ta și eu mă voi dezmierda, ștind că nimeni nu a
fost vreodată mai aproape de coapsele tale.
Și vom zâmbi, amândoi,
strengărește, o să-mi faci cu ochiul și numai eu voi ști,
atunci, că sunt... țărâna lacrimilor tale.
