Trecerea
în neființă
Datorită
naturii, fiule, suntem cu toții supuși unui ciclu de viață.
Organele noastre nu pot funcționa la nesfârșit fără să se
uzeze, nu ne putem feri de accidente întâmplătoare dacă nu avem
noroc, putem fi precauți, desigur, dar nu prooroci. E bine că
murim, e bine pentru rasa umană, pentru evoluția ei. Dacă aceleași
minți s-ar conserva pentru eternitate nu ar mai fi nimic nou pe fața
pământului. Alternându-ne însă, avem mai multe șanse ca mai
devreme sau mai târziu să părăsim această planetă și să
distrugem o alta sau să creăm viață pe o alta. Distrugem Terra
involuntar, la scală globală, deoarece îi consumăm resursele de
care avem și nu nevoie pentru a trăi. Lux sau necesitate, egal
consum. În orice caz speranța noastră a rasei umane de a
supraviețui este aceea de a ne muta. Dacă aș fi ales, fiule, alt
domeniu de activitate, probabil aș fi elaborat o teorie și aș fi
ajutat întreaga omenire. Însă acestea sunt inițiative ce necesită
nu doar a te afla în posesia discursului filozofic ci și a unei
experiențe și pregătiri practice. Nu m-ar crede nimeni dacă nu aș
demonstra iar pregătirea profesională nu mi-o permite. Cercetătorii
de fapt sunt persoane care mai degrabă investesc decât trag
ponoase; trebuie să fii cu adevărat strălucit pentru a avea
propriul finanțator.
Am
preferat așadar să investesc în familia noastră iar tu mai
departe încearcă să investești pe cât posibil în familia ta
astfel încât să ne permitem de-a lungul timpului să viețuim la
început în lux și apoi, odată cu împuținarea resurselor,
decent. Dacă întreaga specie umană este destinată pieirii atunci
eforturile mele, ale părinților mei, ale fiilor tăi au fost în
van. Satisfacția este totuși aceea de a ne fi menținut pe o linie
de plutire onorabilă, de a putea demonstra în orice moment cum
inteligența voința și perseverența ne-au diferențiat de restul
societății. Dacă totuși specia umană va dăinui, fie trăind de
pe urma plantelor fie mutându-și locul în Univers atunci familia
noastră își va permite să se adapteze la această schimbare și
vom fi printre cei ce cu adevărat merită să se bucure de ea.
Îți
spun acestea pentru a te face pe tine, fiule, să înțelegi că
suntem verigi ale unui lanț și că fiecare verigă, cât timp îi
permite oxigenul, are rolul de a întregi și întări lanțul. E de
ajuns ca una dintre aceste verigi să se desprindă și întreg
lanțul, tot ce reprezintă veriga ce te-a definit sau m-a definit să
devină nulitate. Așa că, din tată în fiu, din verigă în
verigă, să ne dăinuie lanțul atât cât va dăinui și omenirea!
Rolul meu este acela de a-ți da forma verigii. Odată acest lucru
îndeplinit, oxigenul își va pune amprenta pe mine și eu ca verigă
voi rugini. În raport cu fiii tăi și tu, fiule, ai același rol.
Până la urmă și pe tine te va ajunge oxigenul sau un accident
nefericit, stă în natura ființelor vii ca viața să se scurgă
din ele mai devreme sau mai târziu. Dar nu cu fast, fiule, și nu e
cazul să facem din asta o întreagă ceremonie, nu e cazul să fie
prezenți la trecerea mea în neființă oameni ce sunt rușinea
societății, pe aceeași linie cu cerșetorii. Moartea nu e opera
lui dumnezeu sau a unui alt zeu responsabil, vezi bine, de a te seca
de viață. Moartea este o consecință a naturii, a legilor
universului în care nici o stea nu dăinuie. Mai devreme sau mai
târziu totul se năruie, și pentru că pe o rază de câteva
miliarde de ani lumină ființa umană este cea mai inteligentă, ar
trebui să-și accepte moartea cu demnitate și să nu se lanseze în
ipoteze fanteziste. Din păcate mai avem nevoie de o mie de ani să
conștientizăm toți asta. Eu, fiule, am înțeles-o și nu sunt
singurul. Știu că unul ca tine este capabil să înțeleagă. Nu
doresc scene de teatru la moartea mea cu actori îmbrăcați în
negru. Nu doresc să fie prezentă nici o persoană ce aparține
clerului chiar dacă împreună ar veni de braț patriarhul și papa
să-mi aducă onoruri. Sunt ateu, consider că religia este groapa
imensă pe care omul a creat-o în societate și pe care abia abia
reușește să o astupe. Dacă de-a lungul istoriei nu s-ar fi
pierdut atâta valută în această instituție-aspirator, probabil
omul ar fi controlat deja viața pe o altă planetă și am fi trăit
cu toții de două ori mai bine. Ar fi existat mai mult loc pe
suprafața pământului dacă toate mănăstirile, bisericile și
catedralele nu ar fi fost construite. Nu pot să cred că acestea se
mai construiesc încă. Oare nu îi e clerului îndeajuns? Nu s-au
săturat să profite de oamenii îndobitociți acești cerșetori cu
acte în regulă? Îi disprețuiesc pentru influența pe care o au în
societate însă nu pot să nu le recunosc meritul de a fi extrem de
abili păpușari. Oameni inteligenți, în definitiv, ce profită de
pe urma celor ce cred că există o latură divină, a celor
dezorientați. Păcat, fiule, că nu voi asista la umplerea acestei
gropi din ce în ce mai mici. Abia atunci când nu va mai exista
conceptul de religie și lumea va citi cartea sfântă ca pe un roman
science & fiction, abia atunci când se vor dezveli moaștele și
toți vor putea observa că nu sunt trupuri întregi ci oase
obișnuite sau păpuși din lemn abil plăsmuite, atunci când vor fi
dărâmate toate lăcașurile de cult, atunci, fiule, va înțelege
omul că a fost înrobit secole întregi și că cei care au muncit
pentru prosperitatea societății și-au pus jumătate de viață în
slujba unui parazit. Nu doresc paraziți la moartea mea. Nu doresc să
ocup pământ prețios, fiule, la moartea mea. Nu doresc ca tu sau
familia mea să vă îmbrăcați în negru și să vă rugați la
dumnezeu pentru sufletul meu. Pierdeți timp și bani, preoții adoră
să piardă timpul, întreaga lor viață este practic o pierdere de
timp. Nu în ultimul rând adoră să primească bani pentru
reprezentații scenice, adoră să fie paraziți. Iar dacă veți
face asta atunci vă reneg de la mic la mare, toată familia.
Înseamnă că rolul meu ca și verigă în acest lanț a fost
inutil, puteți să uitați că am existat pentru că în van mi-am
petrecut existența dacă generația pe care am pregătit-o este mai
puțin inteligentă decât cea din care am făcut parte. Unde e
progresul dacă ne comportăm ca acum o mie de ani cu frică și
considerație față de divinități?
Tot
ce trebuie să plătești, fiule, este crematoriul. Crematoriul face
o treabă minunată cu leșurile, tot ce rămâne e cenușa. Apoi nu
văd de ce ar trebui să păstrezi cenușa, din nimic m-am născut în
nimic vreau să mă întorc, lasă-mă acolo, la crematoriu,
păstrează cu tine doar amintirea mea. Nu organiza nimic altceva în
afară de petreceri, acum tu ești cap de familie, mergi, fiule, pe
urmele mele. Nu da de pomană așa cum obișnuiește confesiunea
ortodoxă în care am fost botezat fără să pot protesta. Nimeni nu
merită pomană nici măcar omul care a muncit toată viața pentru
că a făcut-o în interesul lui. ”Pomanagiii” sunt în primul
rând preoții apoi slugile preotului și în final cei gură-cască,
nu e nevoie să-mi ușurezi sufletul, să te rogi pentru el, pierzi
atât timp prețios din viața ta schimonosindu-te fără sens.
Urmează cursuri de teatru, efectul e același, cel puțin cineva la
sfârșitul demonstrației te aplaudă; cu ceva noroc câștigi și
câțiva bănuți.
Nu
există suflet, nu există Dumnezeu tot ce există este rasa umană
și Pământul ce încă mai poate fi exploatat. Vezi tu, reciclăm
cu scopul de a mai subția sfoara sperând ca ea să fie în
continuare suficient de rezistentă ca să ne țină. Trebuie doar să
te preocupi de poziția ta în societate, fiule, trebuie să ai
întotdeauna suficient cât să viețuiești onorabil, așa te învăț,
așa învață-ți fiii și poate într-o zi, când sfoara se va fi
rupt și Terra își va fi terminat resursele, lanțul nostru
dinastic va continua să dăinuie în acest imens și necunoscut
Univers.
