Pages

Saturday, 3 November 2012

Textul nr. 45 Ce gând vechi eşti tu!

Ce gând vechi eşti tu!
Îmi amintesc când făureau soarele şi nu ştiau cum să-i pună strălucirea-n raze, şi atunci s-au uitat la tine şi au reuşit. Stăteam atunci agăţat de bolta lumii, şi dintr-un balansoar ţinut de gânduri atingeam nordul cu mâinile şi sudul întinusului ce se crea îmi ajungea sub degetele picioarelor. Câte modele m-ai căutau atunci când au făcut cutia asta Terra, în care respirăm acum, şi se cutreierau cerurile si apele de deasupra lor să caute zei, făpturi divine, nume care nu trebuie spuse, splendoare pe care să o lege-n lut şi sânge roşu cu care apoi să o trezească la viaţă ... . Un amfiteatru ,cât puteai cuprinde-n gânduri doar, erau întinderile atunci, şi nici pâmânt rotund şi lună vie de la soare nu era în fiinţă la-nceput. Era nimic în lucru. Şi din mâini care nu cuprind cu creierul durerea, s-au sculptat Divin şi Muritor la punerea în timp. Nimeni le da ştiinţă şi Fără nume le scria în palme, cu cerneală verde, cuvinte după care să se strige fiecare şi la care să raspundă când vor cădea în genunchi şi cu faţa de durere în pământ.
Dîn pâmânt se ridicau apele şi pune-au temelii de case pentru morţii ce vor veni pe el, cerul arunca lumină şi mâncare; noaptea a fost adusă, ca atunci când vor creşte si se vor ridica, să le ascundă cărarea, să le întunece gândirea şi să-i aşeze ca pe prunci în pat, să-şi odihnească sufletele şi să capete putere, să nu moară înainte de plecare.
Ce gând fără de preţ eşti tu! Ce idee pusă-n toată frumuseţea lumii şi fără de care nu ar fi ştiut să plăsmuiasca Raiul, Elysium-ul sau orice alt Paradis neştiut!
Ce gând frumos eşti tu! Divinul şi frumuseţea nu mai pot primi cuvinte şi prea scurte definiţii, pentru că la începutul timpului, tu le-ai fost model; şi acum, cand zic Divină frumuseţe, eşti doar tu în cărţile pe care le am deschise-n înaintea mea. Să mă mintă muritorii, şi mintea să mi-o ardă, aşa cum de multe ori au mai făcut în mania lor, dar nu vor reuşi să mi te şteargă Pământule divin. De-ar fi să pună soarta mea-n alte cuvinte, şi de-ar aduna ştiinţa pe care o împart pentru putere între ei, nu vor reuşi; asta-i lupta în care am să tot mor eu până ce îmi voi pune din nou fruntea pe umărul tău gol.
Tu eşti gând despre abis! Cum să mă pună ei în pământ întins sub nori când eu te ştiu pe tine!? Adânc de fiinţă şi înalt de cer! Cum să reuşească asta când eu am văzut că tot ce lumea asta frumos poate să dea, după tine a fost făcut!?
Ce gând fără de preţ eşti tu! Ce Rai cumplit eşti când nu te am!