Ce gând vechi eşti
tu!
Îmi amintesc când
făureau soarele şi nu ştiau cum să-i pună strălucirea-n raze,
şi atunci s-au uitat la tine şi au reuşit. Stăteam atunci agăţat
de bolta lumii, şi dintr-un balansoar ţinut de gânduri atingeam
nordul cu mâinile şi sudul întinusului ce se crea îmi ajungea sub
degetele picioarelor. Câte modele m-ai căutau atunci când au făcut
cutia asta Terra, în care respirăm acum, şi se cutreierau cerurile
si apele de deasupra lor să caute zei, făpturi divine, nume care nu
trebuie spuse, splendoare pe care să o lege-n lut şi sânge roşu
cu care apoi să o trezească la viaţă ... . Un amfiteatru ,cât
puteai cuprinde-n gânduri doar, erau întinderile atunci, şi nici
pâmânt rotund şi lună vie de la soare nu era în fiinţă
la-nceput. Era nimic în lucru. Şi din mâini care nu cuprind cu
creierul durerea, s-au sculptat Divin şi Muritor la punerea în
timp. Nimeni le da ştiinţă şi Fără nume le scria în palme, cu
cerneală verde, cuvinte după care să se strige fiecare şi la care
să raspundă când vor cădea în genunchi şi cu faţa de durere în
pământ.
Dîn pâmânt se
ridicau apele şi pune-au temelii de case pentru morţii ce vor veni
pe el, cerul arunca lumină şi mâncare; noaptea a fost adusă, ca
atunci când vor creşte si se vor ridica, să le ascundă cărarea,
să le întunece gândirea şi să-i aşeze ca pe prunci în pat,
să-şi odihnească sufletele şi să capete putere, să nu moară
înainte de plecare.
Ce gând fără de
preţ eşti tu! Ce idee pusă-n toată frumuseţea lumii şi fără
de care nu ar fi ştiut să plăsmuiasca Raiul, Elysium-ul sau orice
alt Paradis neştiut!
Ce gând frumos eşti
tu! Divinul şi frumuseţea nu mai pot primi cuvinte şi prea scurte
definiţii, pentru că la începutul timpului, tu le-ai fost model;
şi acum, cand zic Divină frumuseţe, eşti doar tu în cărţile pe
care le am deschise-n înaintea mea. Să mă mintă muritorii, şi
mintea să mi-o ardă, aşa cum de multe ori au mai făcut în mania
lor, dar nu vor reuşi să mi te şteargă Pământule divin. De-ar
fi să pună soarta mea-n alte cuvinte, şi de-ar aduna ştiinţa pe
care o împart pentru putere între ei, nu vor reuşi; asta-i lupta
în care am să tot mor eu până ce îmi voi pune din nou fruntea pe
umărul tău gol.
Tu eşti gând
despre abis! Cum să mă pună ei în pământ întins sub nori când
eu te ştiu pe tine!? Adânc de fiinţă şi înalt de cer! Cum să
reuşească asta când eu am văzut că tot ce lumea asta frumos
poate să dea, după tine a fost făcut!?
Ce gând fără de
preţ eşti tu! Ce Rai cumplit eşti când nu te am!
