Când
fluturii din stomac se transformă în molii
Stă în
picioare lângă fereastră, fumează și privește afară. Maria
înceacă să spună ceva și el o întrerupe:
- Nu te simți
obligată să-mi vorbești! Se uită mirată și o pufnște râsul,
măcar i-a
tăiat-o amuzant.
- Mai ai bere?
Mai ai bereeee...? răsună în capul ei, ca un ecou, întrebarea.
E a treia deja
și e doar nouă și un pic, dimineața. Au început ziua „frumos”.
Desigur e și ea cam fără chef, dar ar fi preferat în locul
berilor să facă dragoste sau măcar să o țină în brațe. O undă
de înțelegere o cuprinde brusc. Așa sunt bărbații, își zice,
noi femeile visăm prea multă tandrețe. Dar atâția ani fără
afecțiune, într-un mariaj eșuat încă din primul an, i-au secat
sufletul. Totuși a rezistat douăzeci și trei de ani de dragul
copiilor până într-o zi, când n-a mai putut. Dragostea lui Mihai
a venit târziu, ca o ploaie binecuvântată
Au așteptat
atâta timp week-end-ul acesta. Și-au trimis mesaje zilnic, tip de
două luni, au vorbit frecvent la telefon. Drumul costă mult în
raport cu leafa pe care o are, ca jurist fără eperiență, la firma
transporturi și nu-și poate permite cheltuieli prea mari. Offf...
două luni oftează Maria. A facut scenarii în legătură cu
revenirea lui și timpul pe care-l vor petrece împreună...dar el
bea bere și se uită pe geam. E atât de greu să înnoade mereu
firul, o dragoste cu noduri, îi vine brusc în minte o denumire...
sau dragoste înnodată.Hmmm... nu sună tocmai bine.
Berea s-a
terminat și mai cere...
Spune că o
să plece puțin mai devreme, să nu ajungă târziu la București.
Dimineața are treabă multă la birou. Nu s-au văzut de atâta timp
și el se grăbește să plece. Tace, dar sufletul îi e pârjolit,
ca o miriște la sfârșitul secerișului
Închide
încet ușa în urma lui privindu-l cum coboară agale pe scări .
Adună sticlele într-o sacoșă și le duce la gunoi. Pe masa din
bucătărie, paharul, rămas cu un deget de bere în el, stă
mărturie a vizitei unui musafir.
*
- Alo, Ștefan, scuze că te deranjez, știi ceva de Mihai? Nu
răspunde la telefon de ceva timp și ultima dată când ne-am
întâlnit, părea întors pe dos.
- Salut,
păiiii... tu nu știi? Ce situație aiurea să-ți spun eu... am
auzit o vorbă într-o seară la o discuție cu niște prieteni
comuni, îl compătimeau pe Mihai că la vârsta lui va deveni tată.
Se întrebau care o fi starea lui, știind că ultimul lucru pe care
și l-ar fi dorit ar fi fost un copil. Am auzit un nume, Elena parcă,
că e însărcinată în cinci luni, dar credeam că e vorba de tine,
deși părea puțin probabil, mă gândeam că poate ai și alt
prenume .
- Elena este
fosta lui prietenă, de care știam că se despărțise acum un an de
când suntem...ăăă, am fost, împreună.
O telenovelă
proastă, reuși să îngaime Maria. Râse prostește. De parcă ar
exista și altfel de telenovele...
*
Simte că
se înăbușă. Căldura acumulată în cort peste noapte,
amplificată de fierbințeala soarelui nemilos încă de dimineață,
face aerul irespirabil. Trage fermoarul cortului și chipul cu păr
cârlionțat și decolorat de soare, apare strâmbându-se din cauze
luminii puternice. Face cafeaua la primusul fixat în nisip, așa
cum a învățat-o Mihai.O cană. Are o savoare grozavă și-i
trezește nostalgii. Se ridică brusc și intră în mare. E devreme
și încă liniște, pe la corturile vecine lumea încă
doarme.Pătrunde în intimitatea mării și apa o îmbrățișează
blând dar rece. Se pierde în valuri, ca între faldurile unei
rochii de mătase fină. Pe suprafața ei, câțiva pescăruși caută
de mâncare.Maria îi privește orizontal din timp în timp, în
ritmul mișcărilor brațelor.
Stă pe
malul mării cu picioarele lăsate în voia valurilor, care se urcă
îndrăznețe pe coapse. Respiră cu nesaț aerul sărat și
zâmbește.E tare bine cînd te întorci la tine...Vântul pornește
un război împotriva nisipului care se ascunde în ochii
oamenilor. Poate de aceea Maria își șterge ochii energic.
Durerile
se vindecă pe nesimțite, ne zgâlțâie, ne râvășesc și ne
înfierează părți din inimă dar apoi se domolesc și habar n-avem
că suntem capabili să o luăm de la capăt. Un capăt de gând îi
fulgeră prin minte ... atunci când ai
răbdare și iți dorești din tot sufletul ceva, dorințele se
împlinesc. Chiar dacă bucuria nu e de la început întreagă, iar
fericirea o primești fragmentată, vine un timp pentru toate și
dacă ceva trebuie să se întample, se va întâmpla, chiar dacă
sunt clipe când crezi deznădăjduit, că e o utopie...O să fie
bine, fluturii mă iubesc, sunt asemeni lor...îmi place să zbor.
Departe
în larg, linia orizontului răsare întreruptă de paragatele
pescarilor, cu soarele rotund ascuns printre ele...
