Ursul carpatin
Povestesc
de
parcă aş fi eu, dar la fel de bine pot scrie şi la persoana a doua
pentru că nu mai sunt eu, trăiesc o existenţă paralelă, fiind
doar o unealtă folosită şi aruncată la fier vechi, o carte
veche, necitită şi dată la topit, un bidiviu ce a pierdut mai
multe curse şi care trebuie sacrificat pentru că nu îşi mai
justifică existenţa după ce a fost călărit ani în şir, care a
câştigat multe bătălii, dar nu pentru el ci pentru alţii. Nu mă
mai recunosc, am devenit sclavul unei societăţi formale, plină de
oportunişti şi
conformişti, care cred că Platon, cu ale lui teorii despre
unicitate ca parte componentă a unui întreg universal, este doar un
platou cu gogoşi. Am fost aruncat într-un labirint existenţial
fără ieşire, de unde caut totuşi zadarnic să ies, mergând
haotic în zig-zag, precum un bezmetic ameţit cu poşirci făcute la
pufoaică. Am plecat afară, gonit fiind de sărăcia care naşte
monştri din ţara mea, după ce încercasem multiple variante oneste
de a-mi câştiga stabilitatea financiară, fără compromisuri şi
fără să-mi vând sufletul, umilit într-o lume a formelor fără
fond, în care doar capitalul şi spectacolele groteşti mai
contează, unde marea masă rămâne ignorantă, feroce, mărginită
şi egoistă. Am plecat înfrânt,
dintr-o ţară în care poţi să ai şapte facultăţi, că fără
pile ajungi tot paznic sau nici atât, am fugit dintr-o lume de
gardieni, cărora mai nou li se spune fără noimă bodyguarzi, un
fel de semiboschetari, prost plătiţi, amăgiţi doar la infinit cu
o leafă mizeră, care nu au în cuier decât uniformele de pe ei,
inscripţionate cu denumirea firmei unde, fără să aibă de ales
consideră că lucrează, păzind ce au furat alţii, stăpânii lor
corupţi.
În
căutările mele,
m-am angajat cu ziua la una dintre marile grădini zoologice ale
continentului meu adoptiv. În incintă girafele ne priveau de
sus dispreţuitor, iar maimuţele resemnate se distrau
copios, pe seama reacţiilor amuzate ale vizitatorilor, iscate atunci
când le arătau acestora, părţile interzise ale trupurilor lor
expuse şi plictisite. La locul de muncă şi în cuşti,
standardele europene sunt respectate în cele mai mici amănunte,
habitatul este strict natural conform normelor UE.
Ursus
arctos, adică
ursul
brun carpatin, cu toate că scăpase de foamea şi de braconierii din
munţii noştri,
şi că avea condiţii de locuit şi de trai europene, căuta
disperat şi fără hodină o ieşire.. M-a deocheat telepatic,
comunicându-mi rezonant, că nu îi este respectată intimitatea,
dreptul la vânat fiindu-i furat de gorile şi cameleoni, iar el se
simte ca la “Big Brother ‘ în emisiunea aceea stupidă,
care a prins un întreg univers, o întreagă civilizaţie. Ochii lui
hipnotici, mari, frumoşi, trişti, căutau libertatea munţilor
împăduriţi, a pajiştilor înflorite , a zăpezilor veşnice.
Degeaba are condiţii, dacă nu poate vâna sau alerga în voie, dacă
nu îşi poate face o familie pe seama lui, cu ursoaicele lui,
ascuns în bârlogul ales de el din spatele stâncilor..Căuta câmpul
cu iepuri, unde orice fotograf sau vânător rătăcit poate deveni
oricând, un prânz copios sau o alternativă la cină. Mi-a mai
comunicat că nu îi plac oamenii, iar eu l-am înţeles şi nu l-am
înţeles, dar am încercat să îi explic că nu sunt toţi
periculoşi şi profitori aşa cum crede el, că doar unii îl văd
ca pe un duşman sau ca pe o blană tăbăcită, şi că aceştia
dacă ar putea, de frică ori pentru profit, ar distruge tot
universul, pentru că este incontrolabil, periculos şi de neînţeles,
plin de comete, meteoriţi, nebuloase şi găuri negre.
Privindu-l
prin
gard, precum un vizitator căruia îi este limitat dreptul la
comunicarea cu un condamnat nevinovat, am pozat urmele-i
săpate prin pământ şi betoane spre ceea ce el aspiră neîncetat
într-o deplasare continuă şi sacadată. L-am urmărit ore întregi
în truda lui de a găsi o scăpare, nu stătea o secundă locului şi
cred că nu a stat o viaţă.
De la trezirea primelor instincte face cu evanescenţă, aceeaşi
şi aceeaşi mişcare, căutând mereu o ieşire, visând
perpetuu evadarea dintr-un paradis artificial creat de alţii pentru
el. Nu mi-am închipuit vreodată,
că paradisul se poate transforma într-o banală şi stupidă
puşcărie. Fără vină, orice izolare devine automat absurdă,
chinuitoare ; era închis
pe vecie, iar gardurile lui erau şi ale mele.. Răbdător şi tenace
aşteapta să apară undeva o gaură în gard, o lumină dinspre gura
peşterii, fie doar pentru o clipă. O secundă de libertate, ar
echivala cu o viaţă de fericire, dar
între
el şi dreptate este un ocean de duşmani necunoscuţi, lacomi,
profitori şi egoişti. -Semăna leit cu Wojtek, ursul erou de la
Monte Cassino, care în al doilea război mondial a luptat împotriva
naziştilor
alături de armatele aliate ca soldat artilerist, cărând proiectile
grele de tun, şi bând bere sau fumând cot la cot cu soldaţii
polonezi, şi care, după ce a fost decorat pentru fapte de eroism,
drept recunoştinţă a sfârşit trist şi părăsit tot într-o
grădină zoologică. Adio obiceiuri, ritualuri, prieteni şi
duşmani, adio libertate,… în viitor, doar zăplazuri, zeghe şi
zăbrelele.
Undeva
prin curtea
aceea imensă şi plină de spectatori, leul şi
tigrul, alţi regi care au abdicat, şi au fost luaţi prizonieri,
răgeau sfâşietor, iar un îngrijitor, pulveriza în
urmă-mi spray cu miros de libertate, bun şi împotriva ţânţarilor.
Mă
amăgesc cu gândul că fiind
afară, dincolo de gardul “închisorii’ sunt liber, sufăr însă,
că de cealaltă parte ursul măsoară, cu tainici paşi egali timpul
şi spaţiul captivităţii, considerându-mă poate vinovat şi pe
mine de amputarea vieţii lui. Ochii-i bruni, ca pământul în ale
cărui izvoare sclipeşte eternitatea, mă obsedează. L-am
privit hipnotizat multă vreme, iar frustrările lui au devenit
coşmarurile mele, intrase complet în mintea mea ca ultima-i şansă
de a se elibera, şi atunci sufletele ni s-au contopit, realizând că
în mine nu intrase doar el fiara înlănţuită, ci intraseră toţi
urşii care l-au procreat, caprele şi ţapii pe care el i-a devorat,
păşunea din care s-au hrănit cerbii, murele şi zmeura care l-au
săturat, pământul ca glie a ierbii, islaz şi ocină, soarele care
a dat lumină pământului, toate ursidele înrudite cu el, lupii şi
peştii, marea şi muntele, pădurea şi peşterile pe unde a vânat
şi pe unde s-a tolănit, apa care i-a potolit setea şi care l-a
răcorit....................................
Ce
s-a mai întâmplat ulterior eu nu mai ştiu, dar gardianul care mă
păzeşte îmi spune în romengleză, de parcă ar povesti un film
poliţist, privindu-mă cu entuziasm şi admiraţie
ca pe cel mai bun prieten, cum am sărit eu gardul cu un ham roşu şi
cu o lesă de aceeaşi culoare într-o mână şi cu o foarfecă mare
de tăiat sârmă în cealaltă, cum arătam ca un gladiator în
arenă, pregătit să înceapă o luptă inegală, fără şanse de
supravieţuire, şi că odată intrat în cuşca ursului i le-am pus
acestuia cu greu, fără frică, după care, ca în transă, am tăiat
lacătul gardului de sârmă ce împrejmuia habitatul şi am părăsit
în galop împreună cu ursul, incinta marii grădini zoologice, sub
privirile înfricoşate ale vizitatorilor. Nu mai vedeam şi nu mai
auzeam, trecusem pe pilot automat.. Mai înainte, furasem o dubă,
care ne aştepta la ieşire de multă vreme, cu cheile în contact,
şi cum, cu poliţia pe urmele noastre am fugit spre cel mai apropiat
codru, după care, dezorientat în ţară străină, alergam
haotic împreună cu ursul, pe care l-am eliberat mai apoi din
lesă, redându-i pentru câteva momente libertatea în
marele lor parc public, după o urmărire ca în filme, pe
şosea şi pe trotuare , şi că încolţiţi fiind de
forţele de ordine care ne vânau înspăimântate, am fost în cele
din urmă împuşcaţi amândoi, om şi urs. Mai zice că îmi
pierdusem conştiinţa a doua oară, atunci când animalul, lovit şi
el, îmi lingea rănile. Eu cred că mi-o pierdusem pentru
totdeauna, uitasem
ce nationalitate am, rus, grec, room sau italian, român, olandez,
belgian, indian...siberian, caucazian, argentinian, irlandez,….?
Ursul
a murit după ce m-a apărat cu recunoştinţă şi după ce a
sfâşiat mâna acelui poliţist sau poliţiste care mă împuşcase.
Urs şi om, devenisem prin amestec de sânge, aceeaşi fiinţă, un
centaur care a ales
mai bine să piară, decât să se compromită ca să trăiască, la
fel cum procedase cu aproape două mii de ani în urmă, marele
Decebal, regele dacilor şi al Carpaţilor..
De
atunci, rămas singur
în spatele gratiilor, am început să măsor tainic cu paşi egali
timpul şi spaţiul eternităţii, realizând pentru totdeauna că
ursul eram inclusiv eu, împreună cu cerbii şi cu iarba, cu munţii
şi cu mările, jungla şi deşerturile, felinele şi canidele,
peştii şi nisipurile...
Aici, în
puşcărie am toate libertăţile, pot să mă uit oricând la „Big
Brother”, emisiunea care a posedat tot mapamondul, pot să stau
tolănit în pat şi pot chiar să procreez sub supraveghere video
ori să văd programe xxx. Şi aici ca şi oriunde, cu bani aş putea
cumpăra orice şi pe oricine, doar libertatea nu. Sufăr mocnit,
pentru că atunci când am pofte, tare aş mai vrea să fug la vânat
de ţapi şi râsoaice prin plaiuri mioritice, că viaţa mea plină
de obiceiuri şi tradiţii, în numele libertăţii are gard de sârmă
ghimpată şi că toată ziua trebuie să mă dau ca să miros
frumos, cu spray de libertate, bun şi împotriva ţânţarilor, că
nu am cu cine să mai încing acilea în hârdăul european, o horă
românească. Aş mai vrea să îmi înfig colţii şi ghearele
în bandiţii care se propăşesc, în timp ce urşii împovăraţi
de mulţimea contradicţiilor şi abuzurilor, sufocaţi de hăţişul
procedurilor şi ale veşnicelor camarile, sucombă şi dispar.
Dar ce mai contează? ...
sunt urs ,… doar atât, „fiara” înlănţuită din spatele
fiarelor.
Apoi,
am zburat într-o pasăre, m-am îmbarcat pe o balenă, pe pământ
am alergat într-un tigru, m-am târât sub pământ cu o râmă.
Acum,
toate substantivele animale, au motor, cip şi integrate !.
