Vara unui moş voiajor
Focuri în cămăruţă, ca-n februarie. Doar că paisajul e
verde. Carburant solid avem. Noroc că ILS-ul funcţionează!
Combustibil lichid este! Vine recele de la Poiana Narciselor. Pe
pârâul roşu-înfuriat de la Valea Vinului se spală codobaturi de
munte şi pescărei negri, flori firave şi plăntuţe mărunte pe
stăncile învelite de muşchi. Când dau să intru cu Alice în ţara
minunilor găsesc „INTRAREA OPRITĂ”! Mă învelesc în răceala
supărării mele. Două zile de cenuşă-n tristeţe. M-am mohorât
când am aflat că se vând foarte bine romanele lacrimogene şi
cărţile de colorat! Mi-e greu, tare greu, să mă hotărăsc ce-o
să scriu: o carte de lăcrimat sau o carte de colorat! Apoi din
măgură a-nceput să iasă fum, ca dintr-un vulcan tăiat în două
şî s-a luminat! Nu ştiu cum şi de unde, de pe alt tărâm venite,
două drepnele dansează deasupra casei mele! Burlanu’ de la
orizontala streşinii s-a rupt, acum curge din despicătură un duş
neîntrerupt, stai să vezi, dacă plouă-n mai, vom avea mălai prin
buzunare, izmă creaţă prin pahare, salvie la borcănaşe, fasole
în farfurioare, ciuperci în guriţă, cireşe la urechelniţă. Mai
mult decât atât! Cu apa de ploaie rămasă de la duşul din
streaşină am spălat, după ce-am curăţat de lut, frunze şi
furnici (unele strecurate şi pe sub izmene), rădăcini de tătăneasă
săpate adânc pentru dureri de oasă! Ce-i mai trebuie omului, în
grădina Domnului?! Aşa, aşa! Lângă rădăcină, în umbra
păcatului, o Amanita virosa pândeaaa…
Trebuie să urci, să cobori, să trăieşti,
să mori! Să te fereşti de ploaie, de zăpuşeală, de
furnici, păianjeni, viespime, de păsărime. Să te hrăneşti, să
ai grijă de cele trei perechi de papuci. Trebe să aştepţi pe
cineva, sau să te duci în întâmpinare-i. Din când în când să
străluceşti, să mai ieşi din mlaştina ignoranţei! Când urci pe
catargul firului de iarbă, să clipeşti la stele. Să meditezi
adesea şi la cele de jos. Dimineaţa să te speli pe faţă şi
mustaţă, pe antenele de aţă cu picătură de rouă. Nu uita s-o
saluţi pe Mentina cea creaţă. Să stai în hamac o oră, cel mult
două! Să bei ceaiul fără zahăr, mai bine, cu pipeta un pic de
miere de la vecine. Să ai prieteni în partidul verde ca şi tine.
Doar de la linguşeli te rog, a te abţine!
Dom’le, nu-ţi permit! Doamnelor, aşa ceva, la mine-n grădină-i
interzis! Ce-i nesimţirea asta? Chiar aşa??? Unu’ peste altu-n
văzu’ verzei??? Cumplită neruşinare!!! Ce-i bazaru’ aiesta?
Aşa, la grămadă? Faceţi-o în perdeaua frunzei, în ascunzişu’
tulpinei, la umbra rădăcinei, dac’aveţi chef de tăvălealăăă!
Orgii cu păpică şi dragoste la coccinele. Nu vor să piardă un
minut şi mă întreabă dacă sunt fericit ori not! Rămân surd la
asemenea interviu, dar îmi aduc aminte de vremurile când eram orb
de amor. Cine... "qui est plus aveugle
qu'un aveugle ? Le passionné"...este mai orb decât orbul ?
Amorezatul, zice Dhammapada. Măi tată,
măi, şi pe fluturii azurlii i-a apucat! Zburdă-n roiuri albastre
apoi se aşază pe spicele de nintă cipărată ori pe tulpinile
uscăţive de fân sfinţit şi se pupă-n trompă. În ogaşul
crăpat de cutremurele arşiţei se vede prin despicăturile lutului,
miezul fierbinte-al Terrei. Dintre ierburi fierbinţi cosaşii se dau
cu capul, de pârleazuri ca tembelii. Pe deasupra, nesimţitori la
febrele lumii, înoată-n băi de-argint, lăstunii.
Dex: hapsân
~ă (~i, ~e) = (despre persoane) 1) Care este rău la inimă;
fără milă; câinos; crud; hain. 2) Care
manifestă o dorinţă cumplită de a avea cât mai mult; cuprins de
dorinţa de a afla cât mai mult; avid; lacom. /<ung. hapsi.
Lilieci ca lăstuni nocturni, drepnele, roi de lăstuni diurni,
rândunele, agitaţie şi zarvă, antrenamente pentru marele drum
aerian, fără paşaport, peste frontiere, peste mări şi ţări;
şorecari, un vinderel, corbi, pitulici, cinteze, cârduri mici de
sticleţi, hărmălaie de gaiţe şi…un cuc! Prin livada pârjolită,
de sub piramida măgurii, pe sub funigei de-argint, brâncuţa îşi
scutură seminţele cafenii, fluturi zdrenţăroşi zburdă
împiedicat pe lucerna închinată înspre lespedea fierbinte a
pământului pe care se prăjesc mere găunoase, poame vlăguite,
pere zbârcite, fructe seci. Răstorn butuci de prun înroşit
dintr-o grămadă de vreascuri scheletice şi descopăr pe sub
scoarţele betonate-n lut, litere albicioase, vii, O-uri, C-uri,
U-uri de miriapozi, căţeii-babei (Oniscus asselus) depigmentaţi,
carabi orbiţi, năuciţi de lumină, gângănii mărunte,
necunoscute, care încotro alergătoare pe-ntrecute, iar pe crengile
mumificate, ca iasca de uscate, fluturi noctatici abia ghiciţi
printre lichenii pietrificaţi de vipia verii. Sub o buturugă de la
marginea pârâiaşului lui Dubău, transformat în uscător de
frunze şi ierburi stă la umbră fierbinte, în uşa scorburii, sub
o amăgire de răcoare prinţesa Dalmatina. Mă şterg de sudoare cu
cămaşa făcută turban ca să mă ferească de insolaţie, mă
târăsc spre compotul de mere aromat cu crenguţă de busuioc şi
sorb zgomotos, pofticios, apa dulce, parfumată, îndosită la rece!
Uauuu, ce băutură răcoritoare de casă!
Urcuş la pietrele
măgurii. Septembrie cald, calm, blând, plin de pace. Las rădăcinile
de tătăneasă şi brusture la macerat în borcane pe dunga caldă a
târnaţului, raft lemnos pentru farmacia naturii. Urcare domoală pe
cărarea galbenă de marnă. De pe marginea ogaşului mi se-nchină
slujitori ţepoşi: măceşi şi păducei cu fructe înroşite,
porumbari cu coţobrele albestrite, tufe de soc cu bobiţe înnegrite.
Broscuţe bombina îşi scot ochii din câteva bălţi rămase din
pârâiaşele secate, pline de mătasea broaştei! Viespi, cosaşi,
fluturi azurii şi stellatarum pe fierea-pământului, albine pitice
pe tulpiniţe pierdute de garofiţă, călugăriţe pe fire topite de
şovârf. Pe-o cărare verde de pârâu ascuns sub ierburi stau la
umbră moale de fagi, salvii galbene, lipicioase, tulpini înalte,
păstăioase de răchitan hirsut! Mă caţăr, lac de sudoare spre
Chomolungma, mama universului din Inima mea. Instalez prima tabără
de popas la poale. Sub un trunchi putred de păducel rostogolit sub
greutatea burţii mele, zăresc carabi înnegriţi, miriapozi suciţi,
fire mătăsoase de păianjeni. Scăldat de năduşală, ajung sub
plugul de piatră, un brăzdar de rocă ascuţită izbucnit de sub
coastele colinei. Peretele de stâncă, peticit cu muşchi, licheni
şi frunze grase de urechelniţă s-a înfierbântat; îmi arde
plăcut spatele lipit de cuptor. Îmi ling buzele sărate de-mi stă
gândul la îngheţata aromată cu mentă şi împodobită cu
păpălău. Ridic ochii spre alte vedenii! Şorecari, fluieraş de
ghionoaie verde, fâsâit de fâse, nu tu, rândunele, tu, nu
lăstuni, codobaturi albe şi cenuşii, o mierlă, pitulici
înverzite, piţigoi din fiecare soi. Recoltă de fructe sălbatice
în buzunarele borneului: măceşe, păducele, porumbele, cruşâne,
scoruşe, căline, socuţe. În cămările memoriei alte mândruţe!
No comments:
Post a Comment