Acasă
La
Dobrotici-Vale, din nou acasă, adică, la marginea întregului
pământ locuit, intrasem, nu tocmai din întâmplare, în şandramaua
lui Tache Deliioan: prăvălie,poştă, distilerie,farmacie, crâşmă,
cafenea, frizerie, stomatologie,loterie şi încă multe altele la un
loc, înghesuite fără nicio rânduială între pereţii netencuiţi
şi sub stuful ciufulit al unui tavan care-ţi lua căciula din cap.
Dar, pe o jumătate de coală-albastră, solid fixată-n chirpici cu
scoabe metalice de-o şchioapă, cineva proaspăt alfebetizat
scrisese cu săpun sau cu cretă SECŢIA DE VOTARE No 3, CIŞMEA.
INTRAREA LIBERĂ.
Înăuntru,
nişte zgârieturi pitite printre pragurile de praf şi de băligar
precum şi nişte fire încleiate de mătură aduceau mărturie că
odată, de mult, in illo tempore, se încercase o primenire a
încăperii, dar un eveniment neaşteptat, o vijelie sau o invazie
oprise demersul înainte de jumătate. Undeva, departe, în dreapta,
clipea o fereastră ma îngustă decât o ambrazură de cazemată,
iar prin fascicolul de lumină albastră, cernut dinspre lacuri şi
mare, forfoteau nouri de praf şi puzderii de goange greu de
identificat: molii, fluturaşinecunoscuţi,muşte beţive, ţânţari
şi, Dumnezeu ştie, ce-o mai fi fost să fie în spurigaiul acela
de pulberi zburătoare care mi se-aşezase deja pe frunte, pe nas şi
pe palme, ca o plasă murdară.
La început,
înaintasem miop printre şiruri de ceapă, de usturoi, de ardei, de
roşcove şi de peşti afumaţi, care se legănau prin aerul
dulce-amar precum candelabrele destrămate ale unui templu-n ruină,
iar, de jur-împrejur, se încâlceau în avalanşe diforme putini,
putineie, poloboace, hârdaie, sufertaşe şi blide ; apoi, saci,
săcoteie, tăgârţe, tolbe şi trăişti, ca să nu mai vorbim de
mulţimea neidentificată a unor ierburi şi ţoale, care, la cea mai
mică pală de aer, exalau duhuri şi miresme fără egal pe pământ.
Iar, în fund de tot, printre colacii de canap sau manilla şi
printre plasele pescăreşti de toate mărimile, se legăna, ca un
păianjen rotund, trândav şi pofticios, stăpânul incontestabil al
peşterii.
˗˗
Uite care-i treaba, nepoate, spusese el ca şi cum m-ar fi
aşteptat de când lumea, ia mata o cofă d-aci şi furtunu-ăla
dăn grindă şi scoate niscai vin dăn butoiu’ dă colo.
Şi se răsucise gâfâind
pe salteaua lui de pănuşe, arătându-mi direcţia cea bună cu
talpa goală a piciorului stâng.
˗˗
Iegzact ăla d-acolo ! Hai că eşti băiat dăştept !
Şi-acu’, umple colea două căni, una
pentru
mine şi-una pentru matale, nu contează pă care, că orişicum le
plăteşti p-amândouă... Aaaşa... şi, pă ormă, hai noroc, şi
spune, da’ fără grabă, tot ce te doare... Şi stai, stai, stai,
că nu dau turcii... Stai să dăm foc mai întâi la câte-o
lulea... Ia d-acia, că tutunu’ nu să pune... Azi e pă gratis!
Abia atunci am observat
afişul colorat de pe zidul din dreapta, chiar lângă geam, unde, de
pe un pergament deja izinit de gângănii, mă privea, cu toţi
dinţii te la vedere, chiar dom’ Tache-n persoană.
˗˗
Să-înţeleg că chiar dumneata eşti principalul candidat
la secţia asta? am îndrăznit eu o întrebare, arătându-i afişul
˗˗
Principalu’ şi singuru’, mă băiete, căci, dacă pă
băltăreţii ăştia i-o împinge Zarzavelea s-aleagă
altcumvaşilea, atunci chiar că s-a lins pă bot dă pâine şi
sare şi-or să iasă dimineaţa-n drum, ca să se scalde-n praf ca
păsăricile, pentru că lada-aia, pă care stai mătălică acum,
ca Bim-paşa pă cal, e singura ladă cu săpun pe-o rază de-o
sută de kilometri. Păi, ce, te joci!?
˗˗
Uite, eu sunt ziarist, la Jurnalu’ Poporului şi-aş
fi tare curios să aflu cam ce partid reprezinţi dumneata pe aici.
˗˗
Da’ eu tot nu ştiu dacă-ai aflat mata învăţătura care
spune: Curiosu’ linge osu’, iar tăcerea papă
mierea?! Păi, bardidu’ meu, măi cufurici , e chiar
salteaua-asta plină cu pănuşe, dă pă care i-am îmbrăcat şi
i-am hrănit, în ultimii dooj’dă ani pă braconierii-ăştia dă
păpuraşi-împuţiţi, are nici să se iscălească nu ştie, că
n-a călcat niminea dincolo dă hotaru’ Boazului, d-o mie dă ani.
Da’ eu unul, am văzut multe,la viaţa mea,c-am fost şi la
Miccidia, şi la Babadac, dă vro trei ori - aşa, c-am văzut cu
ochii mei p-acolo şi mulţi jmecheri ca tine, da’ şi podu-ăla
dă fier dă la Cernavodă, ăăă, a treia minune a lumii, după
câte-am aflat!
Moment în care draperia de rafie şi de mărgele-înşirate de la
intrare s-a cutremurat ca bătută de vânt şi-a intrat, mânjit de
solzi şi de lapţi, un băştinaş cu cizme de cauciuc până-n
buric şi-nghesuit într-o pufoaică decolorată ca-ntr-o cămaşă
de forţă.
˗˗
Hai noroc! a zis el supărat.
Merge câte-o săniuţă, doo, înainte dă ştampilare !?
˗˗
Păi dar aşa cum!? a răspuns,
privindu-mă şi mai supărat şeful comisiei electorale. Ori poate,
mata, ca şpion, ăi aflat deja că scrie pă undeva că-i musai,
ca să voteze omu’ pă burta goală!?
˗˗
Apoi, eu,care-am încremenit cu
cana asta-n mână, ce-aş mai putea să mai zic!?
˗˗
Deci nu mai spune nimic căci,
şi-aşa, ai spus cam dăstule ! Iar dacă baţi şeaua
că ai cana goală, atunci umple-ţi-o singur, că drumul îl ştii!
Iar tu, bă Antoane, vezi că vodca cu sănii e chiar în lada-aia
dăn stânga. Te ia dă nas! Da pă nevastă-ta de ce n-ai luat-o?
Tot nu ţi-e frică s-o laşi singură-n casă!?
˗˗
Păi am venit cu iapa şi nu vreau
să-i rup oasele că n-am cu cine trage năvoadele la noapte.
˗˗
I-auzi, băi observatorule!? a
strigat dom’ Tache spre mine. Caii or avea drept dă vot!?
După
ce şi-a turnato sticlă cu votcăpe gât,
de parcă-ar fi turnat-o-n nisip, Anton s-a apropiat legănat ca un
android descleiat înspre salteaua şefului, care-a cules de undeva,
din spate un teanc gros de buletine de vot şi-a scos o ştampilă
cât degetul dintr-un buzunar nevăzut
˗˗
Uite, ia trei voturi d-odată, i-a
şuierat el pescarului. Una pentru paparuda-aia dă Marusia şi una,
pentru frati-tu-ăla chior, care nu cred eu să-şi lase el vârşele
uscate pă mal pentru d-alde mine. Pă
ormă, vezi că dincolo dă pătur-aia pusă pă sârmă e o masă
şi-un scaun. Stai frumuşel acolo şi pune ştampila unde vrei
tu! Uite, urna-i aici, chiar sub lada cu votcă! Da’
hopaaa, ai răbdare niţel şi ia d-aici încă vreo zece voturi, că
ai neamu’ mare. Ştiu eu! Şi tu ce râzi, bă
ochilă, ca curca la struguri!? s-a umflat
dom Tache-nspre mine. Mai bine ia şi tu
vreo zece foi d-aştea d-aci şi treci la cabină, că nu te-am luat
încă dă suflet!
Aşa
c-am umflat foile şi ştampila şi m-am grăbit
să-mi exercit drepturile democratice,
mai înainte de expirarea
timpului leguit.
Afară, de pe gorganul
înalt dinspre Sinoe am revăzut cu emoţie satul meu natal care,
dincolo de spaţiu ţi timp, părea scufundat, la propriu, într-un
amfiteatru natural al podişului de calcar dintre marile lacuri, în
aşa fel încât, din orice parte ai fi venit, îl puteai admira, mai
întâi, întreg - adică, în toată splendoarea lui verde, de oază
exotică şi atemporală, ghemuit sub coroanele imense ale unor nuci
şi salcâmi seculari, dacă n-aş mai pune la socoteală şi
mulţimea banal-sufocantă a pomilor fructiferi - corcoduşi, vişini,
pruni şi zarzări,ţesuţi între ei printr-o plasă de liane
necunoscute şi de volbură abrosită care,după cum am avut eu
senzaţia, la început, creşteau şi pe-acoperişuri
Oricum, satul mi se
părea încremenit într-un fel de toamnă îngăduitoare şi
veşnică. Dar, poate că, pe ici, pe colo,câte ceva se mai
măcinase şi se mai prăbuşise, după voia lui Dumnezeu, dar,
sigur, nu se mai zidise şi nu se mai îndreptase nimic.
Dar eu cred că nici
veştile despre apropiatul sfârşit al lumii n-ajunseseră niciodată
p-aici.
