Iubire amara
Ah…pamant…de ce-mi blestemi existenta cerandu-mi iubire?
Stau intinsa pe iarba si astept sa se intample
ceva. Acel ceva care sa-mi salveze sufletul din mainile propriei mele
existente. Vreau sa fug. Dar simt cum
trupu-mi se-nradacineaza, iar lacrimile-mi se transforma-n rauri.
Rauri involburate ce imi hranesc iubirea.
As vrea sa pot sa nu-ti mai vad frumosul! As vrea
sa pot sa nu-ti aud simtirea! Si stiu ca fiecare suflu al meu iti
vorbeste si te cheama necontenit la mine. Iar tu ce faci, pamant
cald?! Ma tii legata in bratele tale
batrane...
Refuz!
Refuz sa te mai iubesc! Inchid ochii si-n
minte imi creste o amintire plina de amaraciune. O intreb ce vrea,
dar nu vrea sa-mi raspunda si-mi deruleaza in fata un film de mult
uitat...
Afara
inca este intuneric. Sunt in pat alaturi de surioara mea, Maria. Se
aprinde lumina in bucatarie. Pot auzi un zumzet continuu. O iau pe
Maria de mana si incerc sa imi opresc inima din batut...face prea
multa galagie. Intra tata in camera. “Ana, treziti-va! Ia-o pe
Maria de mana si intrati sub pat. Ana, sa nu scoateti un sunet! Este
important! Te rog, fata mea...sa nu va miscati de aici si sa nu
iesiti sub nici o forma. Sa ai grija de Maria pentru ca tu esti mai
mare... si sa va iubiti. Tata si mama va iubesc!”
Mama
plange. O iau pe Maria de mana si ne bagam sub pat. Tata iasa. Aud
batai in usa. Sunt atat de puternice
incat imi vine sa plang de frica, dar tata a spus sa facem liniste. A
intrat cineva in casa. Se aud voci de barbati. Mama tipa! Se sparge
vaza de cristal a mamei. Sertarele sunt deschise cu zgomot. Este o
galagie atat de apasatoare, incat ma simt de parca ar vrea cineva sa
rupa hainele de pe mine. A inceput o lupta. Il aud pe tata cum
striga: “Lasati-o in pace. Nu pune mana pe ea!” Se cearta cu
cineva. Are loc o bataie. Mama plange. Nu mai pot sa imi opresc
lacrimile. Curg continuu si mi-e frica sa nu faca prea multa galagie.
Il aud din nou pe tata. Se cearta. Zbiara atat de tare, incat imi
tresare corpul la fiecare vorba a sa. Si spune... “Pamantul este
tot ce avem!!!!”
Se
aude o pocnitura puternica....si inca una. Liniste. Ma uit la Maria.
Este incremenita. Parca a uitat sa
respire. Are ochii larg deschisi si gura-i micuta parca i-ar fi
inclestata. Se deschide usa. Vad niste bocanci. Nu sunt a lui tata.
Negru.
Deschid
ochiii. Siroaie de lacrimi curg navalnic, sapand adanc in inima
mea... cu atata putere incat respiratia-mi este tot mai rara. Ma simt
o umbra-nradacinata...ce nu este lasata sa plece din negrul
tumultului sau. Caldura-mi se transforma-n
gheata, iar eu nu pot decat sa te iubesc amarnic, pamantul meu.
Nu
mai stiu decat sa plang, iar pamantul este tot ce am !
